Frână la Nobel și marșarier la Marin Preda

M-am îndreptat spre finele lui 2014 cu “Per cel norocos” și „Andrea Delfin” sub braț, ambele cu copertă faină, ștampilă de colecție Nobel și autori cu nume ciudate și necunoscute. Pentru mine. 

 Sursă foto: Manuela Hoffmann

 

La primele pagini din "Per cel norocos", mi-a secat cerneala în stilou, s-a înțepenit pasta în pix și s-a blocat irevocabil tastatura. Și de atunci, n-am mai scris nimic.

De câteva luni bune, de când am început să-mi opresc privirea pe articolele și site-ul lui Radu F. Constantinescu, din lista mea făcută școlărește, cu “must read-urile for every junior blogger”, mi se tot agață cu ciudă ochii de sloganul mic, dar hotărât, prins bine în header: Never out of words. 

Și mă tot gândesc ce fain trebuie să fie. Cum se gândesc copii că atunci când vor fi mari și vor avea salariu își vor cumpăra gume de mestecat de toți banii. Pentru că eu mai tot timpul sunt fără cuvinte. Chiar mai des decât rămân fără idei. Dar mai rar decât situațiile în care am prea multe și mă pierd printre ele. 

Am găsit mai apoi în biblioteca familiei, plină cu cărți multe, și vechi, și noi, adunate grămadă una peste alta pe rafturile neîncăpătoare, “Viața ca o pradă” a lui Marin Preda. O mai citisem cu ani în urmă, dar sigur n-o citisem ca acum. Frumoasă tare. Și dacă nu v-am povestit despre “frumos”, am să vă spun acum că este cuvântul meu preferat din limba română. Mai superlativ ca “minunat” sau „perfect” și mai simplu ca „pur”.  Spune tot și n-ascunde nimic de unul singur.

L-am citit pe Preda așa cum mănânc prăjiturile fine: cu furculița. Ca să pot vedea mai bine textura și să pot lua felii subțiri și să țină mai mult. Îmbinare mai faină de profile psihologice, ideologie politică, religie și filosofie nu-mi aduc aminte să mai fi citit până acum. Și să fi și înțeles. Mi-a plăcut așa de mult, că mi-am luat trei săptămâni ca s-o citesc.

Și printre toate întrebările și rătăcirile, printre pagini, între rânduri, am regăsit exprimată modern, o idee clasică, pe care am prins-o odată, demult, la o discuție de-o cafea între prieteni, într-o formă scurtă și autodidactică:

Keep it simple, stupid!

Și de aici în marșarier, înapoi la realitate, în căutarea simplității, poate, poate, se întorc și cuvintele înapoi.